5 culori pe care să le porți toamna aceasta

Publicat de octombrie 17, 2019 7:19 am

Când vine vorba de cromatică, anotimpul tomnatic este cel mai ofertant din acest punct de vedere. De la frunzele multicolore ale copacilor până la apusul spectaculos al soarelui, sezonul acesta ne poartă, ca în fiecare an, către o paletă variată de nuanțe și tonuri. În aceeași notă, ținutele de toamnă au o eleganță aparte, fiind în acord cu acest anotimp colorat.

Luminița Staicu, designer Hermosa ne spune care sunt cele mai populare 5 culori pe care le poți purta în această toamnă.

1. Muștar
Nuanța de muștar este asociată cu veselia, optimismul si energia, fiind chiar una dintre culorile toamnei, ce se află mereu în tendințe. Este o nuanță extrem de confortabilă, care transmite emoții pozitive, o adevarată rază de soare în zilele reci și ploioase. Poți integra foarte ușor culoarea muștar prin paltoane, jachete, pulovere sau sacouri. Jacheta Delia este confecționată din stofă diagonală, cu revere duble și buzunare laterale, fiind alegerea ideală în momentele în care vrei să te simți chic și confortabil în același timp, este ușor de asortat cu un pulover cu mâneci bufante în aceeași culoare. Pentru o apariție cu adevărat deosebită la birou poți opta pentru un imprimeu muștar pe care îl găsești în noua colecție Hermosa, atât în rochii, cât și în sacouri.

2. Bluemarin
Bluemarin este o culoare destul de sobră, dar care are farmecul său. Atunci când vremea mohorâtă nu prea te îndeamnă să alegi un trenci verde sau o vestă roșie, te îndrepți rapid către piese vestimentare ceva mai închise la culoare. În acest sens, o geacă bluemarin te poate scăpa din impas și te poate proteja de frig și ploaie. Geaca 755 de tip parka are glugă prevazută cu blană naturală devenind un item foarte versatil în garderoba ta.

3. Verde
Poate ți se pare o culoare destul de îndrăzneață pentru această perioadă a anului, însă, verdele este un must have în timpul toamnei. Iar pentru că maleta a devenit un item extrem de popular, poți integra foarte ușor această culoare printr-un articol basic. Un pulover mulat, de tip maletă, cu guler rulat și nasturi la manșetă este foarte versatil, fiind ușor de combinat în numeroase ținute.

4. Roșu
Dacă ești îndrăgostită de roșu, află că și în această toamnă te poți bucura de ținute în această culoare. Exprimând putere și totodată, feminitate, roșul poate fi purtat în nenumărate combinații. Pentru apariții deosebite la birou sau în orice alt loc în care trebuie să ai o ținută formală, optează pentru cămașa Hilary. Foarte elegantă și delicată, este ideală în acest sezon.

5. Negru
Ultimul, dar nu și cel din urmă, atemporalul negru. Ai atât de multe obțiuni pentru această culoare, încât o poți purta în orice circumstanță. Însă, o rochie neagră devine o piesă indispensabilă în anotimpul tomnatic. Rochia Herra sau Desire te vor pune în evidență prin croiala deosebită și le poți purta atât la birou, cât și la cină. Asortează-le alături de o poșetă cu textură croco și cu siguranță vei atrage toate privirile.

Toamna reprezintă anotimpul perfect pentru a experimenta ținute colorate, care să fie în acord cu cromatica naturii. Alege întotdeauna ce ți se potrivește, ținând cont atât de personalitate, cât și de forma corpului tău.

Hermosa creează și comercializează de peste 20 ani, produse vestimentare realizate în România. Produsele pot fi găsite în magazinele proprii din Brăila, Focșani, Bacău și Constanța.
Brandul Hermosa are o acoperire națională fiind prezent în toată țara prin magazinele partenere.

DISTRIBUIE ARTICOLUL:
Articolul a fost vizionat de: 35 ori.

Comentariile sunt închise.