Cum îți faci timp pentru sport

Publicat de noiembrie 2, 2017 9:04 am

Pentru multe proaspete mămici, sportul ajunge pe ultimul loc din cauza mai multor factori: somnul, de exemplu. Dar vei afla că veți fi mai energici amândoi, și tu și cel mic, dacă găsești timp și pentru câteva exerciții. Secretul este să găsești o activitate care să se potrivească cu programul și modul tău de viață și care să îți și placă.

mother-84628_1280

Fă o plimbare cu cel mic în marsupiu sau port bebe. Orice dispozitiv folosești, ai grijă să nu îți afecteze umerii, gâtul sau spatele. Iar dacă bebelușul are deja 6 luni, îl pui în cărucior și poți merge la o alergare ușoară cu el.

Roagă pe cineva să aibă grijă de cel mic pentru 30 de minute și poți ieși la o plimbare în cartier pentru a te reconecta în liniște. Dacă ai revenit la job, te poți duce dimineața înainte de muncă la sală, sau dacă încă stai acasă cu copilul, te poți trezi până să plece soțul și poți face câteva exerciții.

La muncă, poți face o plimbare în pauza de masă și poți lua și o colegă cu tine. Nu uita să îți iei adidașii de acasă pentru această activitate.

La unele săli de gimnastică există și activități care pot fi făcute împreună cu copilul. Interesează-te și astfel poți să faci mișcare și să fii și cu cel mic lângă tine.

Gândește-te la posibilitatea de a investi în echipamente sportive  pentru acasă pe care le poți folosi când bebelușul doarme sau are altă ocupație. Chiar și o coardă de sărit sau câteva greutăți te pot ajuta să ajungi în formă.

Când ești hotărâtă să te apuci de aerobic sau kickboxing direct de acasă, există câteva DVD-uri cu exerciții care te pot ajuta. În funcție de buget, te poți antrena cu Wii Fit sau poți căuta videoclipuri și aplicații gratuite pe internet.

Cel mai important este modul în care te gândești la mișcare. Nu privi exercițiile fizice doar ca pe un alt lucru care îți ia din timp. Privește mișcarea ca pe o investiție în sănătatea ta. Cu siguranță vrei să fii acolo lângă copilul tău cât mai mult. Exercițiile fizice sunt ceva ce tu poți controla și care te ajută să te menții sănătoasă. De asemenea, mișcarea îți va da mai multă energie, claritate mentală, te va ajuta să dormi și îți va da o stare de bine. Toate acestea sunt beneficii care te vor face o mamă minunată.

DISTRIBUIE ARTICOLUL:
Articolul a fost vizionat de: 471 ori.

Comentariile sunt închise.