Horoscopul anului 2020 – partea 2

Publicat de ianuarie 10, 2020 1:02 pm

Astrolog Vlad Daia

 

Leu
Muncă, muncă și iar muncă. Cam așa s-ar defini într-un cuvânt anul 2020 pentru tine. Va fi un an destul de greu, deoarece ești presat pe sectorul muncii și al sănătății de multe planete. Vei munci probabil mai mult ca în orice an, într-un fel poate fi un lucru pozitiv, poți găsi un job mai bun, poți avea mai multe proiecte, poți găsi un al doilea job, dar tot acest stres te poate costa într-o măsură sănătatea. Același sector cu muncă este împărțit și de sănătate, de aceea aș ține sub control sănătatea și stilul de viață. Fii atent care îți sunt limitele, renunță la ce nu-ți face bine legat de sănătate și caută să te odihnești când ai ocazia. Posibilele zone unde pot să apară probleme de sănătate sunt sistemul osos, dinții, ficatul sau șoldurile și sistemul genital de asemenea.

Stilul de viață poate fi acum schimbat, poți începe să mănânci sănătos, să faci sport, să faci diferite activități și chiar să te apleci mai mult asupra sănătății tale generale. Și munca de acasă nu va lipsi, în sensul că ori îți vei găsi un job la domiciliu, ori poți avea unele proiecte acasă, ori să te apuci de cine știe ce proiecte de renovare etc. Ți-ai schimbat și în ultimii doi ani modul tău de a lucra, anul acesta poți pune în practică ce ai descoperit în această perioadă, dacă nu ai făcut-o deja, acum ar trebui să aplici lucrurile descoperite pentru ușurarea muncii zilnice. Poți ajunge și la o saturație când vine vorba de lucruri, când vine vorba de prea mult și astfel să te decizi să-ți simplifici viața, sub orice formă ar fi această simplificare.

Între aprilie și august, Venus se va afla în casa socializării și a prietenilor, de unde te va împinge către ieșiri, întâlniri cu prietenii, dorința de a vorbi cu oamenii și chiar ei vor fi foarte atrași către tine. Poți fi de folos multor prieteni în această perioadă, de la lucruri practice până la un simplu sfat. Caută să ieși mai mult, caută să cunoști oameni noi, în final te vei simți foarte bine. Pe perioada retrogradării venusiene pot apărea conflicte cu apropiații tăi iar unele relații se pot rupe, dar totul va fi spre binele tău. Vechi relații pot reveni acum în viața ta, posibil oameni care pur și simplu nu i-ai mai văzut de mult timp.

Ultima jumătate a anului poate fi o perioadă interesantă legat de studii sau de călătorii în străinătate. Cei care studiază la facultate, master, doctorat, pot avea o perioadă foarte benefică, în care vor putea munci cu mai mult spor decât în mod normal. Alții se pot hotărî acum să înceapă o formă de studiu sau o specializare. Puteți fi puși deasemenea pe dorința de a călători, atenție însă la mici incidente sau accidente. Mai poate exista o dorința puternică de a afla niște răspunsuri din zona spiritualului, unele întrebări pot să vă irite mai mult ca deobicei și să începeți o căutare serioasă de informații care vă pot clarifica unele aspecte mai filozofice ale vieții.

 

Fecioară
Pentru tine se activează o zonă mai puțin problematică în 2020 și anume casa a cincea, care ține de copii, de hobbyuri, de plăceri și de pasiuni trecătoare. Acum ai șansa de a te apleca mai mult asupra lucrurilor care îți fac plăcere, de exemplu să începi un nou hobby, sau să reiei un hobby vechi care l-ai abandonat acum ceva ani. Poți să-ți acorzi mai mult timp ție, chiar să te ocupi de aspectul fizic, să te răsfeți la spa, sau să-ți petreci timpul cum îți face ție plăcere. Relația cu copiii se transformă și ea, se transformă de doi ani încoace, dar acum ai șansa de a culege roadele acestor transformări și relația voastră să ajungă la o maturizare, să devină o relație mai armonioasă sau măcar constructivă. În același timp îți poți rezolva proleme din propria copilărie, ieșind acum la suprafață probleme care părea că le-ai uitat.

Cei care au propriile afaceri pot avea parte de rezultate în urma muncii depunse în ultimii doi ani, pot apărea noi contracte, noi colaborări, noi clienți, dar veți avea destul de muncă, deoarece schimbările necesare în acest sector nu s-au terminat încă. Pot să îți iasă în cale diferite situații de risc, în special investiții cu un anumit grad de risc. Ține de flerul tău cum vei acționa, deoarece este o sabie cu două tăișuri…mai mult ca niciodată în 2020, aș zice că este nevoie de analizarea situației, dar și de intuiție pentru a ajunge la rezultatul dorit.

Între aprilie și august este o perioadă benefică în ceea ce ține de carieră și job, deci încearcă să ieși în evidență în fața superiorilor, caută beneficiile care îți pot fi oferite acum și arată ce ai mai bun de oferit, nu este exclus să primești o promovare sau să găsești un job mai interesant pentru nevoile tale. Dacă ai probleme nerezolvate cu statul, acum este momentul ideal să acționezi.

Ultima jumătate de an te poate surprinde cu un anumit freamăt interior, anumite sentimente sau stări care nu-ți dau pace…ceva din adâncul tău vrea să iasă la suprafață, iar acum este momentul prielnic de a rezolva aceste stări interioare. De asemenea, tot acum poți avea de-a face cu chestiuni precum moștenirile, sau resursele altora. Fie că primești vreo moștenire, fie că te ocupi de documente de acest gen, fie că rezolvi unele probleme ce țin de creditele tale…acum este momentul să insiști pe aceste teme, deoarece planetele sunt de partea ta.

 

Balanță
Cele mai importante sectoare pentru tine în 2020 vor fi familia, casa și imobiliarele. Va fi un an în care relația cu familia ta se poate transforma, sigur, transformările le observi de câțiva ani încoace, dar acum ai șansa de a vindeca problemele dintre tine și părinți, ai posibilitatea de a strânge mai mult legătură dintre voi și de a fi un real ajutor unii pentru ceilalți. Este posibil ca familia să-ți ceară mai mult ajutor, să fie într-o situație în care au nevoie de suportul tău, dar toate aceste aspecte vor întări relația voastră pe tot parcusrsul anului. Și casa ta poate fi acum un punct important, chiar există șansa de mutare, dacă nu ai făcut-o deja în ultimii doi ani, sau te gândești la o renovare, la anumite schimbări care le dorești de ceva vreme. Nici aspectele legate de investiții imobiliare nu sunt rele, te poți decide să cumperi o locuință, sau să vinzi, orice ai avea nevoie, acum este anul potrivit pentru astfel de mutări imobiliare.

Pot de asemenea să revină în atenția ta situații din copilărie, răni vechi care pot fi vindecate anul acesta. Acum ai șansa de a face un bilanț al vieții tale, mai ales în ceea ce privește prima parte a vieții și să tragi niște concluzii extrem de folositoare, care te pot ajuta să faci pași înainte. Situații patrimoniale sau familiale care trenează de ani buni, poate chiar din copilăria ta, care acum cer să fie rezolvate. Este cea mai bună perioadă să te ocupi de ele, inclusiv de acte și documente legate de moșteniri sau de imobiliare.

Planeta ta guvernatoare, Venus, va sta între aprilie și august în zona călătoriilor și studiilor, de aceea ai o perioadă benefică pentru a călătorii, în special în străinătate, vei avea doar de câștigat de pe urma călătoriilor, chiar și afacerile cu străinii pot fi foarte profitabile în această perioadă. Studiile sunt și ele bine aspectate, mai ales cei care fac studii de lungă durată, dar poți să te decizi acum să urmezi unele specializări, îți vor folosi inclusiv financiar pe viitor.

De asemenea, poate fi o perioadă în care începi să cauți informații, în special filozofice și spirituale, care să te ajute să-ți șlefuiești cunoașterea și conștiința și acum poți primi răspunsurile cele mai bune.

Ultima jumătate a anului va fi una mai stresantă pentru tine, deoarece Marte îți va afecta relațiile. Fie că vorbim de relația cu partenerul, prietenii, colaboratorii sau clienții, vei avea parte de agitație și stres. Marte aici animă lucrurile și te face mai irascibil, poți fi câteodată pus pe harță, sau cei din jur pot veni la tine cu nervii întinși la maxim. Ideal ar fi să aplanezi cât de mult situațiile și să eviți să intri în discuții care nu te privesc.

 

Scorpion
Dacă ești Scorpion, cel mai mult vei simți presiune pe gândire și comunicare. În această zonă se îngrămădesc planetele în 2020, de unde te vor pune la treabă când vine vorba de modul de a gândi și de a comunica. Gândirea și comunicarea sunt deja de ceva ani în transformare, doar că de anul acesta lucrurile încep să prindă contur, nu mai este un haos general ca până acum. Ai un an la dispoziție pentru a-ți îmbunătăți modul de a comunica, modul de a pune gândurile în cuvinte și de a te face înțeles. Ai lucrat mult la aceste două capitole, acum poți ieși în evidență cu ideile tale, cu soluțiile care le găsești mai repede decât alții. Gândirea a devenit mai serioasă, mai adâncă, mai înțeleaptă…iar acum ai șansa să pui în practică ceea ce ai învățat în ultimii doi ani. Poți să începi unele cursuri sau specializări anul acesta, ai o mai mare deschidere spre așa ceva, chiar și spre învățarea unei limbi străine. Călătoriile scurte sunt și ele de bun augur, sau pur și simplu poți fii în mișcare mai mult decât de obicei.

Între aprilie și august se activează pentru tine zona moștenirilor, a resurselor exterioare și a sexualității, motiv pentru care poți primi unele cadouri sau moșteniri, pot veni resursele altora mai ușor către tine, poți face un împrumut mai ușor. Începi să-ți deschizi mai mult partea ‘ascunsă’ și să fii mai dezinhibat…pe lângă toate acestea, ai șansa de a-ți vindeca răni vechi, de care acum nu îți mai este atâta de frică. Cere ajutorul, caută un psiholog, caută o mână de ajutor, te poate îndruma spre o soluție mult mai rapid decât dacă ai fi pe cont propriu. Pe lângă toate aceste, vei fi ajutat în transformarea ta legată de comunicare, deoarece în aceste luni îți vei putea exprima mai ușor dorințele, nu îți va mai fi teamă să fii tu, să-ți expui interiorul și poate fi ca o eliberare pentru tine, deci deschide-te cât de mult poți.

În ultima jumătate de an vei munci cât poți de mult…și vei putea…energia este de partea ta și vei simți că poți muta munții din loc. La job lucrurile vor merge mult mai ușor, ba chiar poți fi promovat pe un post de conducere sau să fii pus responsabil pentru un nou proiect. Poți de asemenea să găsești încă un job, pe lângă cel principal, deoarece ai forța necesară să duci totul în spate. Atenție însă la sănătate deoarece pot exista infecții, răceli, mici accidente sau tăieturi. Este și o perioadă bună pentru operații în cazul tău, mai puțin cât Marte va fi retrograd. Ai șansele cele mai bune să te apuci de un sport în aceste luni și să te ții de el, pe termen lung.

 

Pentru a prima parte a horoscopului gasiti detalii aici.

DISTRIBUIE ARTICOLUL:
Articolul a fost vizionat de: 40 ori.

Comentariile sunt închise.